Aceștia cară cu ei un risc enorm să nu-l apuce.

Israel a ieșit din Egipt și asta a fost pentru ei un capăt de drum. GREȘIT! Drumul lor abea începea. Faptul că și-au stabilit un final eronat i-a
costat viața pe 99,9% dintre ei. Toată călătoria lor până în Canaan, locul promis, a fost o sumă de finaluri false. Un final a fost Marea Roșie, apoi apa din stâncă, apoi mana, apoi prepelițele, apoi șarpele de aramă, apoi vițelul de aur, iar pentru cei mai mulți, Muntele Sinai.

Mai mult decât cei care s-au stins în acest pelerinaj dificil, alegând finaluri eronate, mi-e cel mai ciudă pe cei care au ajuns la Iordan și… pe ultima sută de metri s-au îngrozit de ultima baie înainte de a intra în Canaan. Două seminții și jumătate din Israel, Gad, Ruben și jumătate din Manase aleg să nu mai treacă Iordanul.

Și ei făceau parte din Israel, și ei au primit promisiunea țării, și ei au experimentat biruințele de la Ierihon, dar au ales să nu treacă Iordanul, iar acest fapt le-a fost fatal. S-au oprit înainte să ajungă, pentru că ei s-au crezut ajunși. Canaanul cu este imaginea Raiului! În Rai nu mai sunt lupte, ispite, dureri. Canaanul este imaginea stării noastre actuale, în Împărăția lui Dumnezeu, dar încă nedesăvârșiți. Aici sunt încă lupte, ispite, nemulțumiri. Cu toate acestea, să nu treci în Canaan, să nu treci Iordanul, să nu te desparți de lumea trecută, înseamnă să rămâi o victimă sigură. Istoria nu mai consemnează nimic despre aceste seminții care nu au trecut Iordanul, decât faptul că au fost primii din Israel care au fost luați robi.

Trecerea Iordanului este un început de drum, nu un capăt, așa că Botezul în Apă, ca o limită a trecerii noastre dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu, este motivația de a nu ne opri.