Mândria… sfinţilor
Lipsă de calciu, băiatu’…
Întotdeauna mai are încă câteva cuvinte de spus în rugăciune, după ce toată biserica, în unitate, şi-a terminat rugăciunea, pentru a i se face auzit sfântul glas. Îşi ţine capul puţin lăsat într-o parte când, cu glasul exersat pentru a fi mai duios, îţi adresează un salut şoptit printer buzele prea încordate pentru pacea sufletească pe care o pretinde. Şi, niciodată nu te va surprinde cu altfel de exprimări decât cele sfinţite de uzura şi acceptabilitatea lor. Se va conforma întotdeauna regulilor (mai ales celor tradiţionale, culturale, dar nebilice), şi chiar le va amplifica, făcându-şi şi al treilea nod sub bărbia purtătoare de ascultare şi supunere faţă de autoritatea de lângă… (???)
Exemplele ar putea continua despre perversitatea formelor de mândrie, cea mai periculoasă fiind mândria izvorâtă din excesul de sfinţenie (de plastic) şi legalism formal, manifestat prin forme vulgare de supunere forţată, dar plin de un pelin interior şi lavă gata să explodeze. Mai grav, salvarea aparenţelor realităţii închise după uşa dormitorului a făcut din oameni nişte măscărici indobitociţi, nişte paiete umblătoare, nişte fotografii îngălbenite în ramele smereniei hainelor sfârtecate de simplitate.
Pe de altă parte, cealaltă extremă, a oamenilor ieşiţi din orice sferă de autoritate şi bun simţ, în numele libertăţii îşi vor permite toate aberaţiile sălbăticiei junglei contemporane, că doar nu o să devenim nişte înguşti proşti, râşi pe la spate. Şi iată cum, comportamente excentrice, zoioase, ieşite din limitele normalului se manifestă ca extremităţi ale mândriei.
Poate că rareori ne-am gândit că gelozia este una dintre formele cele mai subtile ale manifestării mândriei. Desigur, gelozia se naşte din iubire. Însă, în momentul în care iubirea transformă spaţiul conjugal în închisoarea propriilor fantezii şi imaginaţii, aceasta nu este decât un rod amar al mândriei.
Putem să ne mai gândim la perfecţionism, la cultul aspectului, la dorinţa de a fi permanent în centrul atenţiei, la dificultatea de a lucra în echipă, la o negare a propriilor slăbiciuni. Toate acestea sunt simptome frecvente ale cancerului de minte numit mândrie.
O să te las să gândeşti la un ultim aspect al erupţiei vitanjei mândriei: sensibilitatea excesivă şi supărările. Niciodată nu am întâlnit atâţia oameni supărăcioşi ca în ultima perioadă. Parcă ne-am transformat în ouă de ţarcă iar oraşul într-un uriaş cofraj. Cum mişcă careva, cum este deranjat oul vecin. Lipsă de calciu, băiatu’… Adică, de smerenie şi pocăinţă! Că de bun simţ…
Posted by iancsz.
Filed under Editoriale
Posted on Thu, 06 December 2007 at 9:46 pm
Subscribe to RSS 2.0 feed.
Sint de acord ca exista situatii reale de genul acesta, dar comentariul este foarte acid! As fi curios, de fapt cui se adreseaza!? Eu ca cititor ce sa fac? Probabil ar trebui sa adopt o anumita atitudine pe care acest comentariu o arata. Dar, in afara unui dispret profund fata de niste suflete cu o spiritualitate falsa nu vad altceva. Ma asteptam sa vad dragoste, un plan de salvare, chiar mila. Apropos, chiar oamenii astia sunt irecuperabili? Eu as vrea sa fac ceva pentru ei, mai ales ca pastor al turmei, trebuie sa pasc si oile bolnave, pe cele urate si care miros urat, pe cele razvratite si incapatanate…
07 Dec 07 at 1:47 am #A inca ceva m-a surprins: nimic despre Dumnezeu, nici macar pomeneala, asta mi se pare foarte ciudat la un mesaj care vine de la un slujitor al lui Dumnezeu…
Hei Grigoruta!
Intr-adevar este foarte acid, dar… dupa cum se poate, observa comentariul tau pastreaza aceeasi aciditate, deci avem aceleasi paie in ochi. Desigur, noi doi ne permitem sa ne shicanam si chiar iti multumesc pentru comentariul pe care l-ai facut. Vea sa fac insa doua precizari:
1. Nu ma consider de neatacat de flagelul pe care l-am scris, asa ca mi-am permis sa ma adresez astfel. Apoi, trebuie sa vedem ca Domnul a fost cel mai aspu (de fapt, numai cu acestia a fost aspru si chiar disretuitor-vezi Prov. 16.5) cu oamenii cu o spiritualitate falsa.
2. Acesta este un editorial nu o schita de predica. Predica a fost joi seara, iar editorialul surprinde doar o mica fateta a mesajului. Si, dupa cum bine sti (ca doar Pandrea ne-a invatat pe amandoi) in scris trebuie sa fie forta si.. putina sare si piper.
3. Sper ca nu ai rupt paginile cartii Estera din Biblia ta… ca nici acolo nu se pomeneste numele Domnului.
4. Editorialul nu este de natura sa inlocuiasca munca pastorala de a vindeca. Aceea o fac fata in fata cu oamenii. Editorialul, intr-un fel, este o creatie, exprima extremele gandirii.
Te salut “Bradine” si.. ma bucur ca ne intalnim si pe aici. Salutari familiei.
07 Dec 07 at 8:00 am #Mie imi place editorialul si cred ca mandria este mama viciilor din pricina careia si diavolul s-a facut “diavol”,nefiid astfel mai inainte.
07 Dec 07 at 1:06 pm #Pacatul mandriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre.
Imi place comparatia cu “ouale de tarca”…oare acestea sunt cele mai suptiri in coaja??????
Oricum felicitari!!!
Multumesc de aprecieri, Any!
07 Dec 07 at 5:51 pm #Intr-adevar acest subiect este unul comun tuturor, dar care este tratat cu foarte mari “menajamente”, iar eu incerc in biserica pe care o pastoresc sa imprim un spirit de autenticitate, si acest flagel neobrazat trebuie tratat cu duritate. deci, de aici s-a nascut si “tonul” acestui editorial.
Hhmm! Hmm! (permite-mi sa-mi dreg glasul)
Pace si binecuvantare Ionciule!
Dupa ce imi facui intrarea, ashea mai in forta, imi pare bine, si ma bucur totodata ca nu te-ai lasat enervat de o musca care te “bazaie”, de aceea apreciez foarte mult raspunsul tau si sint intru-totul de acord cu tine. De altfel de multe ori daca postez ceva pe undeva, asa cate un comentariu, o fac mai mult sa provoc ceva discutii in randul celor dezinteresati care de obicei ocolesc subiectul, nicidecum sa lovesc pe cineva. Deci, acidul meu a fost ca fumul de pe scena, a unui iluzionist care vrea sa captiveze… Revenind la subiect, am vazut duminica trecuta o transmisiune live pe internet a unei biserici din America, si s-a rugat unu’ “live”, si asa de neprihanit parea, si asa de lung, si bineinteles versete recitate, si rugaciuni si cereri pt toti sfintii,etc. Deci, mesajele de genul acesta, merita nu numai sare si piper, cum spunea fratele Pandrea, ci si “acid” cateodata. Raman totusi la parerea, bineinteles de neclintit, ca tot ce exprimam trebuie sa contina pe Dumnezeu, ashea ca in ce priveste Estera o consideram exceptie. Nu de alta, dar in mijlocul haosului religios in care traim, daca nu sintem expliciti si radicali in ce priveste mesajul lui Dumnezeu pentru cei pacatosi, riscam sa jucam un rol de paiate viu colorate care se mai cred si regizori.
De aceea, sa nu uitam sloganul pentru care multi si-au dat viata: Nihil Sine Deo!
PS. Ionciule, totusi esti dator cu un barbeque (bineinteles din dobitoace curate), salutari familiei! Domnul sa fie cu voi toti!
11 Dec 07 at 2:02 am #Hei Pelerinule…
Ce te-a facut sa crezi ca m-am enervat?
11 Dec 07 at 8:19 am #Am avut reactii cu adevarat dure la anumite editoriale, inclusiv cu telefoane si… Ceea ce cred , scriu, si stiu bine ca nu e pe placul tuturor. Adevarul este ca traim vremurile in care nu mai merita sa umblam cu manusi, mai ales acolo unde stim ca sta putreziciune si focare de infectie. Asta este concluzia la care am ajuns, iata, dupa aproape 8 ani de pastoratie.
Cat despre BBQ, il da primul care o sa fie gazda; daca vin eu, il dai tu si invers.
Salutari familiei.