Prima cauză pentru care ne mâniem este că pur şi simplu existăm…

Toţi avem doza noastră de nebunie; unii mai mare, alţii mai mică. Difereţa este că la unii este mai vizibilă, iar la alţii, mai puţin. Unii o stăpânesc, alţii îi dau frâu liber. La unii este spontană, la alţii, premeditată. La unii este justificată, la alţii este imputabilă. La unii este cronică, la alţii, accident.
Ce ne facem, însă, când această inevitabilă nebunie găseşte un pământ prielnic, cum este mânia?
Am fi dispuşi să argumentăm: tempera-mentul… greutăţile… stresul… copiii… soţul (soţia niciodată!)… maşina, vremea, inflaţia, benzina, guvernul, păstorul, şcoala, iubitul, ne-am îngrăşat, am slăbit.. Şi câte şi câte motive nu am putea să găsim mâniei noastre, terenul cel mai prielnic pentru nebunia păstrată pentru zilele de râzbunare?
Care sunt cauzele pentru care ne trezim din somnul lucidităţii în coşmarul mâniei?
Prima cauză este că pur şi simplu existăm. Nu cunosc oameni care să nu se mânie. Dacă cumva nu te-ai mâniat niciodată, ar fi recomandabil să consulţi un medic sau să ceri o consiliere spirituală. Suntem oameni cu un sistem afectiv viu, mai mult sau mai puţin activ, care-şi cere drepturile.
O cauză reală pentru care ne mâniem este inversarea modului în care gestionăm circumstanţele: întâi acţionăm pasional şi abia apoi raţional. Dacă facem aşa, avem toate şansele ca în momentul în care intră în scenă raţiunea să nu mai poată face altceva decât să constate stricăciunile şi să dea semnalul pentru atitudinea de prea târziu: regrete.
Alteori, o diferenţă prea mare între aşteptările pe care le avem şi realităţile care ne înconjoară se transformă rapid într-o mânie explozivă. Copilul de la care ne aşteptăm să asculte, comportându-se normal (adică… imperfect), va stârni mânia noastră, dacă nu avem răbdarea să analizăm la rece, obiectiv, cauzele atitudinilor sale. O predică de la care te-ai aşteptat să-ţi întărească crezurile, dacă afirmă şi argumentează ceva diferit decât stilul tău de viaţă, este de natură să te mânie, pentru că te supune la un efort de a schimba ceva (vai de predicile care nu mai cer nici o schimbare, ci doar te incurajează în stilul tău de viaţă!).
O altă cauză des întâlnită este păcatul sau chiar influenţa demonică.
Nu în ultimul rănd, o stare de nemulţumire şi mai ales mândria fac din noi nişte încruntaţi incorigibili şi nişte acrituri, pentru oricine îndrăzneşte să stea prea aproape.
Isus a zis: …Sunt bland şi smerit cu inima. Şi El s-a mâniat, dar mânia L-a împins să facă voia Tatălui.
Aşa, ai voie şi tu să te mânii!