A fost şi… Muskoka
Am avut păreri nerealiste faţă de copiii şi tinerii din biserică. Chiar dacă suntem împreună de peste un an şi jumătate, aproape doi, timiditatea lor de a aborda deschis crezurile, frământările, cunoştinţele sau întrebările mi-au pus peste ochi o umbră de nerealism. Binecuvântată fi MuskokaWoods (mă refer la eveniment, nu neapărat la locaţie), care ne-a deschis o altă perspectivă. Tineri cu principii, cu crezuri, curajoşi, deştepţi, cu întrebări, dornici de a cunoaşte, de a se închina adevărat şi intim Domnului lor… Iată o altă perspectivă care mi s-a descoperit faţă de oamenii cu care lucrez.
Pe lângă locaţia de vis în care am petrecut cele două zile, la 3 ore nord de Kitchener, lângă un la imens şi transparent, vitalitatea grupului s-a văzut încă de la plecarea din curtea bisericii.
Prima surpriză: oameni punctuali şi disciplinaţi, dispuşi să stea în limitele a ceea ce am stabilit.
A doua surpriză: ninsoare la Barry
A treia surpriză: punctualitate faţă de programul stabilit, chiar dacă oboseala ne încuraja la altceva.
A patra surpriză: un timp de închinare extraordinar, în ciuda simplităţii şi a lipsei instrumentelor. Dedicarea în a căuta prezenţa lui Dumnezeu ne-a prăbuşit în lacrimi.
A cincea surpriză: interes deosebit pentru seminariile prezentate. Tema principală a fost: Paşii intrării în slujire. Toţi participanţii vor şti de acuma că ai nevoie de CHEMARE, DAR SPIRITUAL, PREGĂTIRE ŞI TRIMITERE.
A şasa surpriză: capacitatea de argumentare şi de apărare a crezurilor. Acest lucru l-am putut ecperimenta în feed-back-ul pe care l-am organizat ca dispută între grupele mici de lucru.
A şaptea surpriză: ştiu să se distreze. Fie că a fost baschet sau hochei sau volei, dar mai ales wall climbing, nu au fost fiţoşi care să stea deoparte. Nici nu aveau şanse.
A opta surpriză: fetele sunt mai aventuriere decât băieţii. Dacă ora 2 noaptea băieţilor li s-a părut o oră bună de somn, nu acelaşi lucru l-au crezut fetele. A fotografia stelele de pe pontoanele de pe lac a fost o experienţă unică pentru ele, cu atât mai mult cu cât zona este recunoscută prim târcoalele urşilor.
A noua surpriză: era imposibil să nu rămână Roby fără benzină la întoarcere, mai ales că el conducea maşina mea…
A zecea surpriză: cu toate că am plecat după ora 1 pm, la ora cinci toti am fost la biserică, iar seara a fost una specială… Cei prezenţi ştiu de ce.
Şi… o surpriză suplimentară: cei de la care am închiriat Bus-ul ne-a redus cheltuiala cu $175, cei de la care am închiriat trailerul cu $60, iar cei de la Muskoka… cu $500!!!!!!!!!!!!
Abia aştept ultimul weekend din martie, pentru următoarea… şi la mai mare!
Posted by iancsz.
Filed under Editoriale
Posted on Fri, 23 November 2007 at 11:06 am
Subscribe to RSS 2.0 feed.





