Când şi-a privit Samson victimele zvârcolindu-se, cred că şi-a mai încordat încă odată bicepşii…

Dacă ai fi campion la lupte libere şi la cărat porţi şi stâlpi pe dealuri, la viteză să poţi prinde 300 de vulpi şi să le legi împreună, la kung-fu să zăpăceşti 300 de oameni în bătaie şi la arte marţiale să omori 1000 de oameni cu un ştergător de parbriz, nu cred că ai trece neobservat în zilele noastre. Nici Bruce Lee sau Schwarzeneger din “Greu de ucis 2” în fanteziile cele mai crude ale vreunui scenarist de la Hollywood nu şi-au putut imagina ceea ce, în realitate, a reuşit Samson. Dacă era contemporan cu noi, cred că avea câteva titluri mondiale la culturism, la aruncat suliţa, Mike Tyson nu ar fi avut nici o şansă în faţa lui în finala categoriei super-grea la box, iar poza lui s-ar fi vândut pe bani grei pentru copertile publicaţiilor mondene. Desigur, nici scandalurile specifice VIP-urilor nu ar fi lipsit, de la prima soţie, la Dalila, la compromisurile destrăbălărilor… Este destul de greu să ni-l imaginăm pe Samson, astăzi. Ar fi atât de ciudat să auzi despre un asemenea om că ESTE RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU PENTRU O SITUAŢIE. Nu am putea lăuda modul în care Samson îşi iroseşte abilităţile, dar nu ştiu câţi dintre noi avem ochi să vedem că Dumnezeu foloseşte oameni şi situaţii ciudate pentu a-şi împlini scopurile.

Cu toate acestea, identificăm similitudini între experienţele acestui uriaş, judecător în Israel, şi noi, mult mai pripelniciţii secolului al XXI-lea.
Samson a avut biruinţele lui, ieşite din comun. Fără lipsă de modestie, şi noi le avem pe ale noastre. Nu cred să fie cineva care să suporte doar înfrângeri, pe toate planurile. Este foarte ciudat, însă, că după biruinţele pe care le avem, aproape de fiecare dată urmează o perioadă de crize, de teste şi greutăţi. Aşa s-a întâmplat şi în viaţa lui Samson. După ce termină de linşat 1000 de filisteni, cu o armă inedită, o falcă de măgar, trece printr-una dintre cele mai mari crize, când, epuizat fizic, este aprape de moarte, din lipsă de apă. Să omori 1000 de oameni şi apoi să mori tu din cauza lipsei unei picături de apă…

Când şi-a privit victimele zvârcolindu-se de loviturile lui, cred că şi-a mai încordat încă odată bicepşii pentru a arăta corbilor care dădeau târcoale cadavrelor cât de puternici îi sunt muşchii. Nici prin cap nu cred că i-a trecut că toată puterea aceea venea de la Dumnezeu. A trebuit să vadă că atârnă într-un firicel de aţă, o picătură de apă, fără de care ajungea ca victimele lui, în somnul etern. A fost glasul cel mai clar prin care Dumnezeu i-a spus lui Samson că nu este mai mult decât un om. I-a mai arătat odată care-i sunt limitele.

Apoi, Samson a trebuit să înveţe dependenţa totală de Dumnezeu, în orice circumstanţă, chiar dacă capacităţile lui fizice îl împingeau să creadă altceva. Fără Dumnezeu, nici Samson, cât era el de Samson, nu valora mai mult decât o majă de muşchi, e adevărat, fără steroizi.

Şi tu ai biruinţele tale. Vor veni crizele. Unde vei privi atunci?