Trebuia să-L întâlnească, aşa că îşi calcă peste orgoliu de roman şi păşeşte neputincios printre straiele prăfuite ale evreilor bărboşi, cu picioarele murdare în sandalele lor deschise…

Ce-o fii fost în inima slujbaşului împărătesc în timp ce se apropia de locul în care era acel om despre care vorbeşte toată lumea? Oare chiar a făcut lucruri senzaţionale? Oare au fost taţi care au plecat cu băieţii lor sănătoşi acasă? Dacă nu este adevărat tot ce se spune? Oamenii mai exagerează… dar, ce mai are de pierdut?
Oricum, poate unicul lui băiat este pe moarte, vracii şi leacurile nu au putut face nimic, toţi zeii şi statuile au rămas reci, aşa că ultima speranţă este la acest… ciudat care face vâlvă prin popor. Nu-i prea convenea ca slujbaş al Romei de adunările publice spontane din jurul Lui, nu-i plăcea de spiritual naţionalist evreu care lua amploare în asemenea circumstanţe, nu-i convenea nici de comploturile care se puteau pune la cale în întâlnirile acestea masive, dar, mai important decât toate acestea este fiul lui… ochii din cap.
Nu l-a văzut niciodată pe Domnul, dar a auzit despre El. Nu ştim exact ce a auzit, dar simplul fapt că a auzit nu-i rezolva problema. Trebuia să-L întâlnească, aşa că îşi calcă peste orgoliu de roman şi păşeşte neputincios printre straiele prăfuite ale evreilor bărboşi, cu picioarele murdare în sandalele lor deschise, până ajunge în faţa Lui… Oare nu este o greşeală? Nu are nimic special, nu are o baghetă magică, nici un glob de cristal, nici ceaiuri naturiste din plante numai de el ştiute. Dar, fiul lui era bolnav, aşa că îndură orice.
Probabil că parcurgând cei aproximativ 35 de Km până la Isus a tot formulat fraze cu care să-L convingă să vină acasă la el pentru a-i vindeca fiul. O fii repetat expresii milităreşti de genul: îţi ordon, îţi poruncesc, la stânga-mprejur, că doar era roman într-un ţinut ocupat. Dar, nu se potrivea nici una dintre ele. Necazul îl face domestic, în aduce cu picioarele pe pământ, aşa că se adresează mai mult decât civilizat: te rog.
Nu dorinţa de a se convinge de divinitatea Domnului l-a împins să-L caute pe Domnul, ci un necaz. Cât de dezamăgit a fost când Isus a devenit aspru cu oamenii care cer semene. Chiar atunci, chiar la problema lui şi-a găsit şi Isus să fie aspru? Pleacă cu dezamăgirea că Isus nu răspunde după aşteptarea lui, dar cu tensiunea celui care a cumpărat un loz în plic: este sau nu este…???
Minunea aceasta a devenit mai mult decât vindecarea fiului. Semnul s-a transformat în salvarea eternă a unei familii, iar vindecarea a devenit un fapt colateral.
Marea credinţă a slujbaşului a depăşit stadiul de a auzi de la cineva despre…, a depăşit stadiul de vreau să mi se rezolve…, a depăşit stadiul de optica mea este… şi s-a transformat într-o credinţă care se bazează pe Cel pe care l-a întâlnit, i-a vorbit şi ce a spus a făcut, de aceea ascultarea slujbaşului s-a manifestat drept pas prin credinţă.
Nu cere semne pentru credinţă, ci exprimă o credinţă care aşteaptă şi semne, pentru o mai mare credinţă!