Sub el a rămas o baltă de apă murdărită de o conştiinţă pătată, o mocirlă de minciună şi complot, dizolvată într-un pumn de apă…

Dacă ar fii trăit în timpurile noastre, cred că Pilat ar fii comandat o cabină de duş portabilă ca să-şi demonstreze “nevinovăţia”, nu doar un vas cu apă. Ar fii utilizat şampoanele cele mai spumante să nu i se vadă laşitatea.
Cât costă dreptatea? Cine e în stare să plătească preţul ei? Omul care ar fii trebuit să garanteze dreptatea cu orice preţ, nu a fost în stare să plătească nimic pentru ea. Probabil că vizita soţiei şi experienţele ei mistice l-au pus pe gânduri, cel puţin pentru liniştea familiei, dar totul s-a redus la a se resemna înecându-şi neputinţa într-un vas cu apă turnat pe mâinile îngrijite ale guvernatorului. Era Pilat. Sub el a rămas o baltă de apă murdărită de o conştiinţă pătată, o mocirlă de minciună şi complot, dizolvată într-un pumn de apă. Acesta a fost un vas al neputinţei, minciunii şi compromisului. Oricum, nimeni nu a crezut în acel gest.
Cu doar câteva ore înainte, picioarele prăfuite ale ucenicilor au fost spălate într-un alt vas, probabil mai puţin estetic decât cel de argint al lui Pilat.
Isus nu a luat ligheanul ca să-şi spele mâinile înaintea Tatălui de toată murdăria păcatului omenirii, ca semn al purităţii Sale. Nu a luat ligheanul ca să le comunice ucenicilor noţiuni filosofice despre dreptate şi vinovăţie, ci a spălat picioarele lor pentru a comunica un mesaj etern, un mesaj peste veacuri. Dreptatea lui Dumnezeu nu a fost înghiţită de o găleată cu apă bună de spălat pe picioare. Dreptatea lui Dumnezeu a fost împlinită pe cruce, în unicul sânge care putea să aducă o jertfă suficient de puternică pentru a acoperii nelegiuirea unei întregi rase umane.
Apa care a curs în lighean şi care a atins picioarele ucenicilor a fost cu iz de dragoste, de compasiune, de slujire, de dăruire şi de sacrificiu…
Dacă Pilat nu a plătit nimic pentru dreptatea pe care trebuia să o apere şi a crezut că un pahar cu apă rezolvă o problemă existenţială, Isus a plătit preţul, atât al dreptăţii lui Dumnezeu, cât şi al dragostei Sale, apa din ligheanul din Camera de Sus revărsându-se în mod simbolic peste întreaga omenire, aducând curăţira de păcate, cu condiţia ca păcătosul să se lase atins de această apă sfinţitoare.
Şi tu eşti între aceste două vase: ori te vei spăla pe mâini cu apa laşităţii, ori vei accepta ligheanul dragostei.