Nu ne interesează că ne-am lovit, ci atenția noastră este pe durere. Nu ne pasă că ne-am ars, ci că ne ustură.

De cele mai multe ori, nu suntem interesați de cauze, ci încercăm disperați să reparăm sau să evităm consecințele. Chiar dacă deseori efectele imediate sunt de natură să ne protejeze de consecințele dezastroase ale multor cauze, este foarte dificil pentru noi să acceptăm aceste efectele drept semnale de alarmă, pentru a evita consecințele fatale.

De exemplu, dacă mâncăm ceva nesănătos, atenția noastră se va concentra pe durerea de stomac provocată, foarte puțini văzând în acea durere semnalul de alarmă că ne-am atacat corpul și l-am supus unui efort nerezonabil. Medicamentul pe care-l căutăm imediat va fi un calmant, nu un detoxifiant.

La fel este în momentele de criză. Când Dumnezeu vrea să creștem, lăsând în viața noastră diferite încercări, reacția noastră imediată este CUM SĂ SUFERIM CEL MAI PUȚIN ÎN ACEA CRIZĂ, pe când, perspectiva lui Dumnezeu nu este neapărat cum să ne reducă suferința, ci cum poate acea criză să ne schimbe cel mai eficient. Dumnezeu nu va sări urgent să-mi pună 100 de dolari în portmoneu pentru că am o urgență financiară. Acesta ar fi un calmant. Dumnezeu vrea să mă învețe mai mult prin crize decât să-mi facă suportabilă durerea. El vrea ca eu să fiu protejat ca persoană, sistemul meu imunitar spiritual să fie întărit, pentru a fi mai puternic.

Ochii lui Dumnezeu văd mult mai adânc decât buba care iese la suprafață…

Perspectiva lui Dumnezeu în criză este mai adâncă decât
a ne face suportabile efectele crizei.