oameni care confunda viata de credinta cu naivitatea spirituala…

Cum vedem noi, asa e bine. Chiar daca vedem rau, asta e perspectiva noastra, pentru ca nu putem vedea altfel. Daca am fi miopi si dintr-o data am vedea altfel, am crede ca ne-am imbolnavit.
Asa este din perspectiva experientelor noastre zilnice. Uitam ca pe cat de departe sunt cerurile de pamant, pe atat de departe sunt gandurile noastre de ale Domnului. Incercam sa explicam rational, logic, orice situatie.

Uneori, Domnul ne sileste sa trecem prin situatii neplacute, nu pentru ca-I place sa ne vada chinuindu-ne, nici pentru ca suntem neveghetori, nici pentru ca nu ne-am opus raului acelei situatii. Domnul cunoaste mai bine decat noi efectele circumstantelor din viata noastra, asa ca din perspectiva Lui, doar rezultate benefice ar trebui sa urmeze.
Am auzit oameni care confunda viata de credinta cu naivitatea spirituala, exprimata printr-o forma de autosugestie copilareasca. Nu inseamna ca daca negi existenta unei boli, automat nu o ai. Nu inseamna, de asemenea, ca daca voia permisiva a lui Dumnezeu nu este pe placul meu, puterea mintii sau gandirea pozitiva va intoarce furtuna din drumul ei.
Ceea ce trebuie sa intelegem este ca Dumnezeu ne trece prin diferite situatii, pentru ca avem nevoie de schimbare, iar noua nu ne place schimbarea. Acesta este motivul pentru care uneori Isus ne sileste.
Pe ucenici i-a silit sa se urce seara intr-o corabie, pentru a trece marea. Isus vedea deja valurile, vantul, agitatia marii, vedea si corabia lor in deriva, chiar inainte sa se departeze de tarm. Cu toate acestea, Isus nu se razgândeste gândindu-se la frica, panica si… nocivitatea psihica a unei experiente tumultuoase, ci constient de toate acestea, ii trimite. Dincolo de toate, El nu merge! Ii lasa singuri in experienta lor.
De fapt, Isus era departe, dar era aproape.
Nici noaptea, nici valurile, nici vântul si nici singuratatea nu au fost pedepse divine pentru ucenici, ci vitamine spirituale