continuare

…un fel de purgatoriu contemporan de purificare…

Am uitat sa sarbatorim. Știm sa plangem, suntem specialisti in smiorcaieli, iar viata este o succesiune neterminata de nemultumiri.
Te astepti macar in holurile bisericilor sa vezi cate un zambet, sau macar o mutra mai dulce, dar te intampina, de cele mai multe ori, personaje botezate in borcanul cu muraturi.

Este dincolo de capacitatea mea de pricepere contradictia flagranta dintre proclamatie si realitate. Cum este oare posibil ca o comunitate de oameni care il cunosc pe Christos, care au primit mantuirea, darul cel mai de pret, care sunt iertati, infiati si facuti mostenitori ai tuturor lucrurilor din Univers, sa mai traiasca plangaciosi nemultumirea copilareasca a jocurilor infantile, orgolioase.

Ma refeream in editorialul precedent la cateva motive pentru care, in special romanii, si-au pierdut zambetul: psihologia nationala, retrograda, spiritual de anarhie si nu in ultimul rand, influenta orientala, in special temperamental filosofic grecesc.

Va invit sa mai privim la cateva cauze care fura permanent voiosia, viata, frumusetea, linistea si chiar bunul simt si altruismul:
- Confuzia teologica legalista, chiar eretica, prin care neprihanirea si evlavia sunt echivalente cu prostul gust, uratenia si nespalarea. Ani de zile s-a propovaduit o evanghelie a separarii de lume prin lipsa educatiei, renuntarea la valori si izolarea sociala. Neprihanirea era confundata cu greutatea muncii fizice, considerata un fel de purgatoriu contemporan de purificare a sufletului, la barbati prin cat de greu era barosul pe care trebuia sa-l izbeasca zilnic, femeile, la cate nasteri trebue sa suporte durerile, pentru a plati pacatele ascunse.

- Propovaduirea unei evanghelii ciuntite, din care au lipsit promisiunile lui Dumnezeu si binecuvantarile reale, precum si necunoasterea asteptarilor eterne.
Toate acestea, si altele, au transformat multe dintre biserici in incubatoare pentru germenii, nemultumirii, deznadejdii, frustrarilor, agenti activi ai mortii spirituale.