Taci!
Doar un om matur îsi poate permite sa taca
Un lucru foarte ciudat a fost cand mi-am auzit pentru prima oara vocea înregistrata. Nu credeam ca este vocea mea. Va invit sa faceti acest experiment si o sa va speriati ce voce ciudata aveti. Am avut impresia ca este vocea altcuiva. Suna atat de ciudat, nu poti crede ca esti chiar tu.
Durerea este ca aceasta voce, ciudata pentru mine, o aud zilnic alti oameni în jur. Oare la fel de ciudat suna si pentru ei? Daca este asa, ar trebui sa tac mai mult.
Nu ne simtim confortabili cand e liniste, mai ales daca suntem într-un grup. Simtim ca pluteste o tensiune cand nu se aud zgomotele gatlejurilor noastre, indiferent ce ineptie debitam. Nu putem pune vina doar pe stilul galagios al societatii în care existam, pentru ca si noi suntem o pata de culoare în acest mozaic.
Adevarul este ca nu suportam tacerea pentru ca ea ne descopera cine suntem cu adevarat. Atunci cand tacem ne descoperim identitatea, ne auzim gandurile.
Fugim de liniste pentru ca vorbele ascund temerile noastre; prin sunete ne exprimam dorinta ca opiniile noastre sa conteze. Tot în spatele vorbelor ne ascundem vinovatia, uneori.
Uitam ce mari beneficii ar aduce momente de liniste. Gandeste-te doar la mediul pe care-l creaza linistea pentru a te descoperi pe tine asa cum esti, dezbracat de fandoseli si masti artificiale. Apoi, doar în liniste o relatie poate fi mai profunda. Cu Domnul, frumusesea relatiei nu sta în discutiile ca în piata, ci în intimitatea comunicarii fara cuvinte, cand îl sorbi din inima.
Poate ca elementul cel mai expresiv pentru exprimarea maturitatii cuiva este tacerea. Doar un om matur îsi poate permite sa taca. Un copil, un infantil, va face scandal, va vocifera, se va zbengui, se va manifesta.
Cele mai importante doua momente din istoria Universului s-au scris în tacere:
-S-a pus o întrebare în Ceruri si o jumatate de ora a fost liniste…
-S-a pus o întrebare pe Pamant… si s-a facut liniste în fata lui Pilat.
In ambele circumstante s-a scris mantuirea ta…
Mai taci si tu… din cand in cand!
Posted by iancsz.
Filed under Editoriale
Posted on Sun, 15 June 2008 at 9:37 pm
Subscribe to RSS 2.0 feed.





