Smerenia este o stare de naturaleţe, de lumină, de frumuseţe interioară…

Dacă ţi-ai dat seama că o ai, ai şi pierdut-o. Smerenia.
Care este imaginea pe care ţi-o creezi în minte gândintu-te la cineva smerit? Poate un om în haine gri, cu o privire aspră, pierdută departe, cu mişcări lente, cu o poziţie nefirească a capului atârnând de un gât puţin sucit şi plecat într-o parte, cu unghiile netăiate şi puţin înnegrite de vreme, cu colţurile gurii aplecate de supărare şi necazuri peste o bărbie adunată în piept.
Adevărul este că avem o dificultate încercând să definim, să identificăm sau să ne transformăm înspre a deveni persoane smerite. Un om smerit niciodată nu va şti despre sine că este. Deseori am încercat să identificăm smerenia şi am alunecat în a crede că ea este… nimic. Adică, smerenia este absenţa a altceva, poate a mândriei.
Smerenia nu este un “nimic”. Smerenia nu este autopedepsire sau distrugerea persona-lităţii. Nu este autoflagelare sau diminuarea calităţilor. Nu este un complex de inferioritate sau o resemnare oftătoare la ceva ce ştiu că nu voi reuşi să fiu niciodată.
Smerenia este ACŢIUNE. Smerenia este o stare de naturaleţe, de lumină, de frumuseţe interioară, de mulţumire şi bunăvoinţă.
A fi smerit înseamnă să te accepţi ca fiind creaţia lui Dumnezeu, minunată, să iubeşti ce a făcut Dumnezeu şi să pui în valoare ceea ce ţi-a dat.
A fi smerit înseamnă a accepta voia lui suverană pentru viaţa ta, a nu-ţi inventa propriul scop şi direcţie.
A fi smerit înseamnă a nu avea întotdeauna pretenţia ca tu să ai dreptate.
A fi smerit înseamnă să şti care-ţi sunt limitele şi punctele forte.
A fi smerit înseamnă să stârneşti credinţa, exprimată prin recunoaşterea incapacităţii de a face ceva fără El.
A fi smerit înseamnă să primeşti revelaţie.
A fi smerit înseamnă să fi protejat, alegând să rămâi în El, recunoscând autoritatea pe care El a pus-o în viaţa ta.
Dacă vrei să fi smerit, alege să fi cel care eşti.