… această cale se mai numeşte şi VIAŢA DUPLICITARĂ!

Nu credeam că o să mă împotmolesc vreodată în teologia elementară. Am predicat de sute de ori că există doar două căi: calea largă şi calea îngustă; calea care duce la moarte şi calea care duce la viaţă.
Studiind mai atent capitolul 28 din Proverbe, am descoperit ceva ce m-a uluit şi anume că sunt trei căi: una a dreptăţii şi două strâmbe. Oare ăsta să fie şi unul dintre argumentele că mai mulţi sunt cei ce aleg calea largă, a pierzării?
Versetul 18 este definitoriu: Cine umblă în neprihănire, găseşte mântuirea, dar cine umblă pe două căi strîmbe cade într-o groapă.
Cu alte cuvinte, există o cale a neprihănirii, a dreptăţii, a cărei finalitate este mântuirea, dar există două căi strâmbe, care au drept destin adâncul, groapa, nenorocirea eternă.
Care ar fi cele două căi strâmbe?
Prima dintre ele, fără dar şi poate este calea nedreptăţii, calea păcătoşeniei şi a dispreţului faţă de Creator. Destinul etern a acestei atitudini este pecetluit, dacă omul persistă în această atitudine până trece dincolo.
Ceea ce a adus ca noutate acest pasaj este a doua cale strâmbă, care are acelaşi destin etern. Această cale strâmbă este mai scârboasă decât prima, deoarece pe ea se plimbă, gallant, frumos îmbrăcaţi, cu Bibliile sub braţ, cu ţinuta de duminică, bărbaţi încheiaţi strâmt până la ultimul nasture, fără a păcătui punându-şi “păgâna” cravată, dar şi dezmăţaţi care în numele libertăţii îşi permit orice, femei legate cu trei noduri în faţă, dar şi despuiate care şi-au uitat mai multe haine acasă, dar pretind călăuzirea şi părtăşia cu Domnul… Această a treia cale este cea a fariseilor care, în numele experienţelor personale caută să salveze aparenţele, aruncând sub preşul conştiinţei o viaţă mizerabilă, a eşecului. Această cale se mai numeşte şi VIAŢA DUPLICITARĂ