Avem nevoie de putere pentru a ne proteja propriul regat, dar avem nevoie şi de limite pentru a nu-l pierde.

Vrem să stăpânim pământul, să dominăm, să avem influenţă, să încercăm să-i schimbăm pe alţii aşa după cum ştim bine că ar trebui să fie, dar nu putem să ne stăpânim propriul regat.
Vrem să fim puşi peste lucruri mari, importante, vizibile, în locurile de cinste, unde să rupem gura târgului, aplaudaţi, să strălucească flash-urile foto şi video pe zâmbetul nostru strâmbat de falsa valoare expusă, dar nu putem să ne împlinim responsabilităţile în dreptul acelui singur talant pe care, din atâta grijă şi protecţionism insensibil la aşteptările Stăpânului, îl învelim în ştergarul indiferenţei sfinte, dar paralizante, de a face bine, de a ierta, de a ridica sau încuraja, de a sluji aproapelui.

Cât de complicat este să pui şi tu umărul la împlinirea scopului Bisericii în care Domnul te-a trimis să fi parte? Nu trebuie să faci totul, nici ceva ce nu ţi se potriveşte. Trebuie să faci exact acel mic lucru pentru care simţi o înclinaţie, o chemare anume, dar să-l faci cu credincioşie, astfel că în regula proporţiilor lui Dumnezeu, credincioşia în lucrurile mici se va transforma într-o onoare de a primi responsabilităţi mult mai mari.
Această condiţionare a proporţiilor trebuie să fie susţinută de principiul echilibrului. Avem nevoie de putere pentru a ne proteja propriul regat, dar avem nevoie şi de limite pentru a nu-l pierde.
Dacă vei renunţa la putere, te vei trezi sub o tiranie a legalismului. Dacă vei renunţa la limite, vei muri înecat în mlaştinile libertinismului. Acestea două terebuie să fie în echilibru: puterea şi limitele.
Nu renunţa la regatul tău nici pentru mai mulţi cai… putere!