…suntem o ţară de extremişti; genii în toate domeniile.
Românii sunt inteligenţi. Şi ungurii sunt şi nemţii şi ruşii şi japonezii, dar românii sunt mai intelgenţi decât toţi la un loc. Aceasta va fi concluzia la care vor ajunge pseudo-patrioţii adunaţi la concertele de muzică populară de la Palatul Republicii, unde se manifestă în delirul carpatin, scos din tiparele ortodoxiei, cântând cu mâinile pe sus ” Noi suntem români”.
Mă îngrozeşte inteligenţa românească, inventivitatea şi spontaneitatea lui, creativitatea şi subtilitatea. Zilnic ni se servesc mostre din geniul valah, evadat prin păgânele mlaştini europene sau americane, exprimate prin recorduri greu de egalat: 90% dintre agseriunile sexuale din Italia au autori români; clonări de carduri, ostateci, prostituţie, cartiere pe gropile de gunoi de la periferia oraşelor, exclusivitate pe piaţa hălcilor de carne mişcătoare numite şi prostituate… Mă gândesc ce talent actoricesc pot să aibă aceste fiinţe când vorbesc acasă cu maicile lor care se pun în genunchi de bucurie cu telefonul la ureche, auzind vocea premiantei de liceu care acuma, cică, este vânzătoare în Italia. Sunt aproape de adevăr, dar nu specifică ce vinde. În toate este şi un bine, pentru că doar noi avem privilegiul să ni se dea indicaţii în limba maternă în toată Europa, fără ca cineva să mâzgălească panourile, aşa cum au făcut ai noştri pe tăbliţele bilingve: Oradea/Nagyvarad. Doar că pe acele tăbliţe scrie: Nu fura! Aici se plăteşte pentru ce se ia! În acest magazin este interzis să se intre cu câini; nici românii nu sunt bineveniţi.
La celălalt pol, a doua limbă oficială la Microsoft, se ştie că este româna. Mai sunt şi pe la Banca mondială ceva economişti de geniu, dar numele lor nu se aude de zgomotul numelor celor care se numesc politicieni. Şi ingineri de succes pe la Airbus. Şi muzicieni de clasă. Ce să mai vorbim despre anomalia educaţiei, unde, din şcoli de nimic ies olimpicii mondiali…???
Cu toate acestea, în momentul în care stau la coadă la security la aeroport, toţi flutură liberi paşapoartele verzi, albastre, iar eu îl înfund bine în buzunar, cu înfrigurarea că ofiţerul de acolo mă trage (ca de obicei) la un supra-control, doar pentru ce scrie pe paşaportul meu. Am pierdut avioane din cauza asta, aşa că le recomand românilor să-şi ia încă 15-20 de minute rezervă înainte de a merge la aeroport.
Concluzia la care am ajuns este că suntem o ţară de extremişti; genii în toate domeniile.
Ce are asta a face cu inteligenţa?
Permiţându-mi să generalizez (ceea ce nu ar trebui să fac), noţiunea de “inteligenţă naţională” nu este suma cantităţii de inteligenţă particulară. Mulţi dintre noi când ne gândim la cât de deştept e poporul român, ne gândil la câteva vârfuri, chiar genii. Lucrurile stau diferit.
Cineva spunea că civilizaţia unei naţiuni se vede în două locuri: în WC şi în cimitir. Modul în care arată ele denotă calitatea gândirii acelei naţiuni.
Inteligenţa naţională, dacă-mi este permis termenul, este expresia valorilor general împărtăşite şi de capacitatea de a reacţiona la autoritate. Iată termenii cheie: VALORI şi AUTORITATE.
O să revin încercând să le desluşim pe rând, pe fiecare.
Posted by iancsz.
Filed under Editoriale
Posted on Thu, 24 January 2008 at 1:00 pm
Subscribe to RSS 2.0 feed.






si ce sa facem noi daca suntem o natie atat de rea si nenorocita??? luand la modul general cu ce suntem de vina ca ne-am nascut pe ,,plaiurile mioritice”???? pe cine sa dam vina????
25 Jan 08 at 4:25 pm #Eu nu vreau sa spun ca suntem o natie nenorocita sau ca cineva este de vina (nici nu poate fi vorba de vreo vina) ca ne-am nascut acolo. Ceea ce eu sugerez este ca ar trebui sa avem curajul de a recunoaste anumite “pacate nationale” si a mijloci pentru natiunea noastra. A avea o atitudine de resemnare sau de a cauta vinovati in curtea celor care ne arat cu degetul, nu cred ca e o solutie.
25 Jan 08 at 6:37 pm #OK. -recunoastem ,,pacatele nationale”"
26 Jan 08 at 11:41 am #-mijlocim pentru natiunea noastra
-luam atitidine in limita bunului simt
;si ce rezolvam????—mantuirea este individuala
si facultativa ori ne resemnam ori facem revolutie.
ESTE ADEVARAT CA MANTUIREA ESTE PERSONALA, DAR NU TREBUIE SA UITAM CA MODUL DE LUCRU A LUI DUMNEZEU, IN ANUMITE ASPECTE, ESTE CU NATIUNILE. NU E VORBA DE MANTUIRE SI IERTARE PERSONALA, CI DE ASPECTE ECONOMICE, SOCIALE ETC. APOSTOLUL PAVEL NE INDEAMNA SA MIJLOCIM PENTRU DREGATORII PENTRU CA PROSPERITATEA “CETATII” NE INFLUENTEAZA. E NU CRED IN RESEMNAREA SI RETRAGEREA POCAITILOR IN PROPRIA CARAPACE, DUPA TEOLOGIA “NOI NU MAI AVEM NIMIC IN COMUN CU LUMEA ASTA”. DEOCAMDATA TRAIM AICI SI O ASEMENEA ATITUDINE DENOTA CEL PUTIN DOUA GRESELI: 1. NAIVITATE SPIRITUALA (DUMNEZEU NE VREA UTILI SI EFICIENTI INCA AICI) SI 2. LASITATE SAU INCAPACITATE, COMPLEXE DE INFERIORITATE SAU BANALIZAREA VIETII CRESTINE DOAR INTRE ZIDURILE UNOR BISERICI.
26 Jan 08 at 11:46 am #