Atunci când suntem răniţi, avem două opţiuni: ne răzbunăm sau iertăm.

Ai impresia că-ţi va adduce o anumită mulţumire şi satisfacţie, tocmai de aceea, justiţiarul din tine este gata să-i pună la punct pe cei care vor îndrăzni să te rănească. În plus, te vei proteja pe viitor de atacatorul nemilos care te-a călcat pe şireturi şi, deloc de neglijat, tu, profesorul, îl vei învăţa minte să nu mai repete greşeala să se apropie prea mult de tine.
Nu trăim izolaţi, aşa că este imposibil să nu fim răniţi. Ceea ce uităm prea des este că şi noi rănim. Cuvinte aruncate, priviri tăioase, mutre şi lipsă de chef, insensibilitate şi cine ştie câte alte asemenea lucruri te rănesc, dar, la fel de bine, răneşti şi tu cu ele. Dacă nu am şti că există şi o altă cale de a rezolva aceste reziduri relaţionale decât răzbunaea, fiecare zi ar fi un război mondial, dacă nu familial.

Atunci când suntem răniţi, avem două opţiuni: ne răzbunăm sau iertăm.
Răzbunarea este arma intrată în lume imediat după cădere, când Lameh şi-a găsit protecţia: de şaptezeci de ori câte şapte voi întoarce răul. Isus a adus corecţia unui astfel de rău, învăţându-l pe Petru să ierte de tot atâtea ori.

De ce să nu mă răzbun, dacă am posibilitatea? Să fierb în mine şi să-mi consum inima şi nervii?

Iată câteva motive pentru care te chem. Să alegi iertarea:

1.Răzbunarea nu este justă. Întotdeauna răzbunarea va fi de cel puţin trei ori mai mare decât răul suportat. Îi voi da şi o pedeapsă suplimentară şi o ţinere de minte.

2.Răzbunarea este a Domnului. Ea exprimă suveranitatea şi mai ales autoritatea pe care doar Dumnezeu le are faţă de noi.

3. Răzbunarea împiedică planul lui Dumnezeu de a schimba caracterul celui care te-a rănit şi implicit pe al tău. Dacă vei întoarce bine pentru rău, vei aprinde cărbuni pe capul celuilalt, care vor purifica gândirea şi sentimentele lui, câştigându-l, împiedicând astfel perpetuarea răului. El îţi va deveni prieten, deci, un om câştigat.