Când omenirea era mai cufundată în somnul dispreţului faţă de Creatorul ei, ceasul deşteptător al istoriei a sunat…

După 400 de ani de tăcere cruntă, de confuzie şi întuneric, de la promisiunile profetice din cartea Maleahi, timp în care preocupările oamenilor au fost focalizate pe orientările militare, strategice şi politice, iată că apare Lumina.
Oamenii se obişnuiseră cu religiile misterelor, cu sângele războaielor şi cu umanitatea (în sensul cel mai crud al termenului), aşa că trăiau anesteziaţi de acest ritm insuportabil dar, în acelaşi timp, care părea imposibil să fie deturnat.
Cu toate acestea, momentul plăniut din eternitate la sfatul Dumnezeului Adevărat, a apărut. Ceea ce credem noi că a readus liniştea, de fapt, a zdruncinat din temelii ignoranţa, laşitatea, întunecimea minţii blestemate a unei rase depărtate de Dumnezeu. Când omenirea era mai cufundată în somnul dispreţului faţă de Creatorul ei, ceasul deşteptător al istoriei a sunat atât de tare încât din acel moment oamenii nu mai pot să aibă liniştea indiferenţei de până atunci.
Iosif şi Maria, doi inocenţi ai Israelului, care mai păstrau valorile pe cale de dispariţie de atunci şi, din păcate, de acum, şi-au pierdut liniştea vieţii lor, şi-au îngropat visele tinereţilor lor, pentru că Univesrul începea să se scuture, iar centrul lui a devenit pântecele Preacuratei Maria. Întrebări şi controverse, deplasări lungi, din Galileea în Iudeea, aglomeraţie şi lipsă de inimă şi generozitate. Toate acestea au neliniştit profound viaţa acestor doi oameni.
Responsabili faţă de serviciul lor, păstorii aveau toate motivele să rămână liniştiţi şi vigilenţi. Nici o responsabilitate, însă, nu a fost mai mare pentru ei decât cea a proşternerii în faţa Pruncului. Era o ocazie unică. Câţi nu pierd astăzi ocazii unice în numele responsabilităţii lor…
Neliniştiţi au devenit savanţii vremii care, măcar că nu aveau o revelaţie complexă a planului lui Dumnezeu, Lumina revelaţiei personale nu i-a lăsat indiferenţi şi au plătit preţul deplasării pentru a-L întâlni pe Mesia şi a-I aduce darurile profetice care, pentru ei, nu însemnau mare lucru.
Dar, un cor întreg a părăsit scena unde se potriveau aşa bine şi au venit să cânte deasupra unei gropi de gunoi numită Terra, un loc al păcatului şi al stăpânirii, până atunci, al diavolului.
Cea mai mare nelinişte a experimentat-o Tatăl, care ştia că întruparea unicului Fiu, Isus, a însemnat începutul morţii Lui…în dragoste!